City Card sărbătorește 3 ani!

În urmă cu trei ani, în aprilie 2014, avea loc în orașul din inima Transilvaniei evenimentul de lansare City Card. Ne amintim și acum cu emoție de acele prime zile în care porneam la drum, în speranța că vom reuși să creăm un circuit turistic, cultural și comercial prin care să putem recomanda locuri deosebite deținătorilor de City Card și să îi determinăm pe oameni să-și privească propria țară cu alți ochi, să devină turiști în propriul oraș și să exploreze cu încredere ce are acesta de oferit.

Azi, după trei ani de activitate, suntem bucuroși că am reușit să ne dezvoltăm proiectul, alături de BCR, la nivel național! A fost o cale lungă și plină de peripeții și experiențe frumoase. Între timp, am dezvoltat și aplicația Top City Card – Guide (iOS, Android), am ajuns la un impresionant număr de 400 de parteneri în toată țara și peste 185 000 de deținători de BCR City Card și Top City Card se bucură de avantajele acestui proiect.

Îi spunem proiect deoarece City Card este mai mult decât un plastic pe care-l ținem în portmoneu. E un proiect de suflet prin care ne dorim să contribuim la modul în care turismul intern funcționează în România, la modul în care agenții culturali, turistici sau comerciali interacționează cu oamenii. Vrem să-i aducem mai aproape unii de alții, într-o relație de colaborare reciprocă.

Susținerea turismului intern pornește de la fiecare dintre noi.

Astfel, suntem entuziaști să ne continuăm această călătorie alături de partenerii City Card și alături de toți oamenii frumoși care ne-au susținut de-a lungul timpului cu idei creative, critici constructive și sugestii binevenite pentru dezvoltarea proiectului. Vă mulțumim!

Așa începea povestea City Card, în urmă cu trei ani, într-o frumoasă zi de aprilie 🙂