City Card se dezvoltă și la Bacău, Capitala Tineretului din România 2017!

Veste bună pentru deținătorii de BCR City Card și Top City Card: proiectul se dezvoltă și în Bacău, Capitala Tineretului din România în acest an! 

O serie de afaceri și branduri locale s-au alăturat deja proiectului, oferind diverse beneficii celor care dețin un BCR City Card sau un Top City Card, de tipul reducerilor de 10-20% sau acordarea unor prețuri speciale. Numărul acestor parteneri este în continuă creștere, iar lista lor poate fi deja consultată aici: Oferte City Card Bacău.

Capitala Tineretului din România 2017 este o inițiativă a Consiliului Tineretului din România (CTR), alături de Federația SHARE Cluj-Napoca, Grupul PONT și Banca Comercială Română. Ca bancă oficială a Capitalei Europene a Tineretului 2015, când municipiul Cluj-Napoca a deținut acest râvnit titlu european, BCR înțelege importanța proiectelor dezvoltate la nivel comunitar și impactul pe care un astfel de titlu îl poate avea într-un oraș. În urma competiției desfășurate la sfârșitul anului 2016, pe baza candidaturilor primite, orașul Bacău a fost desemnat ca fiind Capitala Tineretului din România în perioada 2 mai 2017 – 1 mai 2018. Mai multe detalii despre proiect, aici: bacau2017.ro 

bacau city card

Unul dintre dezideratele cardurilor BCR City Card și Top City Card a fost, încă de la început, tocmai această contribuție în dezvoltarea culturală și turistică a orașelor mici și mari din România, prin recomandarea unor locuri deosebite de tip turistic, cultural, dar și comercial. 

Astfel, orașul Bacău, în contextul Capitalei Tineretului din România 2017 – ca inițiativă în care BCR își aduce deja contribuția, se alătură altor orașe din România și devine oraș recomandat în cadrul proiectului City Card.

Alături de aplicația Top City Card – Guide (iOS, Android), cardurile asigură 3 funcții importante: recomandarea unor locuri deosebite din România, acordarea de beneficii către deținătorii de carduri și asigurarea funcției de ghidaj la obiectivele cultural-turistice din zonă. 

aplicatia top city card

Surse foto: bacau360.ro, I Love Bacau, Denis Constantin Munteanu & bacau.net